Cel mai întins sat din Europa se află în România: Vărșag, localitatea unde nu se întâlnește munte cu munte și nici om cu om

de: Iulia Kelt
21 11. 2022

Vărșag este unul dintre locurile uimitoare din România unde trebuie să ajungi neaparat, dacă nu ai făcut-o deja. Garantat, dacă sosești o singură dată aici, vei vrea, fără echivoc, să revii. Îți vom explica imediat de ce.

Vărșag sau Székelyvarság este un sat din județul Harghita ce se remarcă printr-o trăsătură unică în țara noastră, însă și în Europa. Conform statisticilor, este cea mai întinsă localitate rurală de pe continent.

Evident, nu ne referim la numărul de locuitori (1.580, la recensământul din anul 2002), ci la suprafața sa, de 76,69 km², adică echivalentul unui oraș de dimensiuni medii din România. Pentru a înțelege mai bine, orașul Piatra Neamț are 77.40 km².

Pădure din Vărșag (Foto: Iulia Kelt/ Playtech)

Vărșag, satul din Harghita în care distanțele pare infinite

Așa cum menționam anterior, Vărșag se află în Harghita, la aproximativ 30 de kilometri de Odorheiu Secuiesc, al doilea oraș ca mărime și importanță din județul menționat. Pentru a ajunge la Vărșag, va trebui să iei calea nordului, din Odorheiu Secuiesc, pe DJ138. Drumurile nu sunt neaparat cele mai bune, dar garantăm că „efortul” merită din plin.

Calea spre Vărșag, în sine, îți va bucura pe deplin sufletul. Cât vezi cu ochii, creste de munți, păduri de conifere și foioase, dar și drumuri înguste ce îți vor aminti de peliculele americane filmate în Maine sau chiar în Canada. Crengile copacilor vor face boltă peste tine, iar dacă ești, din întâmplare, pasionat de fotografie, ai nimerit exact unde trebuie: te vei întoarce acasă cu imagini numai bune de pus în ramă.

Localitatea este, așa cum spuneam mai devreme, cea mai întinsă din categoria sa, din Europa. Casele, situate la distanțe considerabile una față de alta, răsar ici și colo, aproape când nici nu te aștepți. Un simplu drum „la pâine”, dacă ești localnic, te poate face să cutreieri kilometri întregi, pe marginea drumului, până la primul magazin mixt.

Perspectiva de turist este, însă, una mult mai prietenoasă, de vreme ce distanțele pe care le parcurgi sunt calculate la „roată”, nu la „picior”, astfel că nu vei simți atât de mult urcările.

Cascada Vărșag (detaliu) (Foto: Iulia Kelt/ Playtech)

Ce poți face în Székelyvarság (Vărșag)

Dincolo de frumusețea pitorească a împrejurimilor, află că aici te poți distra ca la carte, întrucât ai de unde alege, atunci când vorbim despre oportunități de petrecere a timpului liber.

În primul rând, poți vizita cascada Vărșag (se poate vedea în fotografia de mai sus). Cu toate că nu este cea mai mare pe care vei avea ocazia să o vezi vreodată, peisajul întregește un tablou greu de descris în cuvinte. De la drumulețul pavat cu pietriș, vei merge prin pădure, conform Google Maps, aproximativ trei minute. În realitate, drumul este mult mai scurt de atât.

După ce ai vizitat cascada, este timpul să schimbi un pic „macazul” și să te îndrepți către SkiVărșag. Pentru a ajunge acolo te vei lăsa ajutat tot de Hărțile Google care, surprinzător, se descurcă admirabil și de această dată.

La SkiVărșag ai parte de o pârtie de schi de un kilometru, iar dacă nimerești în zonă când nu este zăpadă, află că și așa te poți distra: poți urca până sus cu telescaunul, iar de acolo ai la dispoziție carturi cu care să te dai până jos.

Tot acolo găsești și un restaurant în care poți mânca, printre altele, preparate tradiționale maghiare, însă și o friptură cinstită de porc, ca la bunica ta acasă. După ce ți-ai consumat toată energia distrându-te, e mană cerească.

Trebuie menționat că, în prezent, se lucrează inclusiv la o pistă de bob aproape identică celei de la SkiGhimeș, așadar putem trage concluzia că, în cel mai scurt timp, zona va înflori frumos, căpătând posibilitatea de a atrage mii de turiști anual, dacă nu și mai mult de atât.